Ultimul articol(?)

Aşadar, a venit sfârşitul.Sfârşit definitiv sau moarte clinică, asta rămâne de văzut.Cert este că de mâine, 7 aprilie, tot ceea ce înseamnă Progresul va dispărea din Cotroceni, din Parcul cu Platani.Va mai rămâne probabil doar acel parfum, parfumul victoriilor si al bucuriilor ce-au fost odinioară.
Situaţia curentă a unit suporterii mai mult ca niciodată, însă nu ne-a salvat de la aproape inevitabila scufundare.
Unele voci spun că ne-am putea relua activitatea din vară, undeva, într-o zonă limitrofă, nefiind exclusă varianta Berceni, în cel mai bun caz activând în liga a 3-a.
Dar oare va mai fi acelaşi Progresul?Vom mai fi noi unici?Sau vom rămâne o simplă echipă de maidan, cu jucători care să joace ,,la plezneală"?În cazul acesta, Progresul ia sfârşit începând de mâine pentru mine.Nu e bine să trăieşti din amintiri.Poate doar să te uiţi cu nostalgie peste vechile poze, sau să priveşti videoclipurile cu golurile marcate de noi, in timpuri nu chiar atât de îndepărtate.
Totuşi, dacă va veni cineva cu minte, bani, onestitare, pasiune, care să preia echipa şi s-o readucă pe Cotroceni, sau chiar pe Kiseleff - pentru că acestea două mi se par singurele locuri in care am putea juca, pentru a rămâne cu acest brand unic, nepătat, şi transparent - Progresul va reînvia pentru mine, iar eu voi pune din nou suflet, mai ales, cum am pus în ultimii patru ani, treptat-treptat.Probabil de aceea scriu acum articolul cu lacrumi in ochi.Progresul va rămâne mereu în inima mea, şi, de asemena, câteva persoane pe care am avut plăcerea să le cunosc şi care mi-au acordat încredere - Mădălina Georgescu, Rafael şi Petruţa Gabor - , jucătorii care au venit să-şi facă treaba cât mai bine şi au pus suflet, în ordine aleatorie (îmi cer scuze dacă am omis pe cineva) - Cristian Popescu, Radu Sardescu, Egon Wisniowski, Radek Oprsal, Dănuţ Şomcherechi, Eugen Nae, şi, chiar dacă nu a apucat să joace, din păcate, Faur Alexandru Cătălin - şi nu în ultimul rând cei care m-au sprijinit din rândul susţinătorilor, inclusiv Sectorul B.
Cum a început totul pentru mine?
Când eram mic, mergeam foarte rar la meciuri, şi numai la cele ale Naţionalului, doar însoţit.Nu mă interesa foarte mult soarta echipei, decât felul cum juca atunci când vizionam meciul.
[...]
M-am bucurat enorm la 3-3-ul cu Rapid, pe care, culmea, l-am prins tocmai spre final, cand ma plimbam printre canalele teve, cum fac deobicei pe seară.
Apoi, la câtva timp urma meciul cu Dinamo.În timp ce plecam de la Academia Militară, locul nostru de joacă, ne întâlnim cu doi străini, care căutau stadionul.I-am îndrumat, şi i-am întrebat motivul vizitei, neştiind despre meci.I-am condus, însă n-am putut rămâne.Am dat o fugă până acasă, şi am deschis direct pe tvr.Gol după gol ţipam, mă ştergeam la ochi, şi nu-mi venea să cred.Eram fericit, chiar uitmit pentru scor, dar supărat că n-am văzut meciul pe viu.
În următoarele minute au urmat apeluri către prieteni:
,,-Mirel?Ai văzut?
-Da băăăă, ce proşti am fost că n-am rămas la meci
-O să le facem în ciudă mâine dinamoviştilor de la şcoală...haha!"
,,-Ciprianee...ce ziceai, ne bate din nou Dinamo?
...după câteva secunde de tăcere...
-Of, cât bulan pe voi!"
Urma meciul cu Steaua.Am pus pariuri cu colegii.N-am fost lăsat să merg la meci, dar am fost la academie, din nou la fotbal, şi se auzeau tot felul de strigăte de pe Cotroceni.În sinea mea: Ne-au dat vreo două-trei.
Ajung acasă.Văd scorul.Minune!1-0!Parcă...Rada?!Câştigasem şi pariurile, dar nu de asta-mi păsa.Eram mândru.Nu mai puteam rata niciun meci de-al Naţionalului.
Am prins ultimul meci de-acasă, cel cu F.C.M.Bacău, câştigat cu 2-1.Probabil că v-aţi dat seama, dar dacă nu, asta se întâmpla pe finalul sezonului 2004-2005.
Am trăit o vară plină de emoţii, în care am văzut zeci de afişe anti-Gino, şi m-am gândit că probabil acela era ultimul nostru meci.Emoţii din acestea erau şi atunci, au fost mai mereu.
Deşi echipa a fost decimată, am rămas puternici.Nae, Abiodun, Griffiths, Săpunaru, Herea, erau principalii piloni.Am reuşit un egal la prezentarea Timişoarei, şi le-am stricat prezentarea lotului, cu jucători în mare parte luaţi de la noi.Inclusiv antrenorul, dacă nu mă înşel.
Începe sezonul 2005-2006, sezon care-l petrec mai mult cu grupul F.A.N.S., apuc să cunosc suporteri, şi prind câteva deplasări memorabile.Păcat de finala pierdută cu Rapid.Îmi pusesem toate speranţele în meciul acela, însă nu numai cu speranţele câştigi.
Urmează 2006-2007, îmi încep colaborarea cu ziarul online Sport 365, încerc să mai scot din subiectivism, şi încep să fac poze şi să scriu articole.Creez si un site, www.fcnb.ro, pe care să îmi postez ceea ce reuşeam să fac la meciuri.Din păcate, echipei nu-i merge bine.Mulţi antrenori schimbaţi, şi sincer, pot să spun că singurul care mi-a plăcut din ei a fost Eugen Nae.Mi-a plăcut şi ca jucător, şi ca antrenor.Dacă va antrena din nou, sunt convins că va fi bun.
În 2007-2008 se schimbă numele echipei, creez www.fcprogresul.ro, care era la vremea respectivă site, nu blog.Datorită încrederii acordate, reuşesc să ajung crainic, cel care schimbă tabela şi muzica, toate în acelaşi timp.Echipa totuşi nu are parcursul aşteptat, şi termină returul pe locul 11.Spre finalul turului o nouă conducere, noi aspiraţii, noi speranţe, noi jucători, antrenor la fel de nou.Jucăm destul de bine în noua formulă.
În sfârşit, am ajuns şi la sezonul actual.Un tur bun, terminat pe doi, fără bani însă.În iarnă, nucleaul pleacă, şi atârnăm de un fir de păr.La cârma clubului vine avocatul Tohăneanu, jucăm patru meciuri în care ne luăm câte două goluri pe meci şi dăm doar două, în meciul cu Snagov, în care reuşim un egal.
Sâmbătă, 4 aprilie urma să jucăm din nou.N-am fost programaţi.În schimb azi, pentru că deja am trecut în ziua de 7 scriind, vom fi evacuaţi.

Personal, nu mai văd nicio soluţie.Îmi pare rău de tot ce-a fost mai bun la echipa asta, jucătorii sufletişti, fanii, mediul, vechii angajaţi.
Vă mulţumesc tuturor celor care aţi avut răbdare să citiţi tot articolul, tuturor celor care m-aţi susţinut, îmi pare rău dacă am mai şi greşit, la fel cum spune şi proverbul ,,Numai cine nu munceşte nu greşeşte".

Din păcate, 40% din viaţa mea s-a dus deocamdata şi nu ştiu cu ce o să o acopăr.
P.S.:Sunt liber...dacă cineva are oferte de lucru eu le accept, numai să-mi placă.Personal m-ar interesa ceva în mass-media, care mă pasionează.Interesaţii sunt aşteptaţi să mă contacteze.

Cu respect pentru adevăraţii pasionaţi de acest club,
George Marian Preduţ
george_predut@fcprogresul.ro
+40741.714.378

-Revin, cu imagini de astăzi, triste, dar, din păcat, adevărate.

Cam astea au fost ultimele mele poze făcute pe acest stadion.
Ca fapt divers, azi-noapte mi-a căzut un tablou destul de masiv, amplasat în stânga patului, dar nu s-a stricat mai nimic.Căutând pe internet am găsit şi o semnificaţie superstiţioasă, asta după ce o prietenă îmi trezise teama:
Acolo zice că ,,…daca un tablou(apăsând puteţi vedea tabloul repus pe perete şi sfoara care s-a rupt) cade brusc de pe perete, e semn ca in curand va muri un prieten sau o ruda. Poate fi si semn de boala grava, de ghinion sau de drum indepartat.".
Să fie Progresul acel prieten, acea rudă care a murit?Să sufere el de acea boală grea, sau...drumul îndepărtat să fie cu destinaţia Berceni?Sau să fiu eu prost influenţat de credinţele astea băbeşti?
Oricum ar fi, deobicei am avut parte numai de paradoxuri, la fel cum 13 este numărul meu norocos, la fel cum atunci când mi se ţinea ghinion aveam mai mult noroc, la fel cum când nu mi s-au dat şanse am reuşit.
Cum am spus mai sus...timpul va răspunde acestor monologuri.Poate că voi avea noroc în 2-3 zile, poate sunt simple tâmpenii, poate e totul legat de Progresul.
O seară cât mai bună, dacă se mai poate...