Cum a murit o mare echipa de fotbal

In timp ce lumea fotbalului il plangea pe arestatul Gigi Becali, undeva, in selectul cartier Cotroceni, se petrecea un fapt trecut neobservat: clubul de fotbal Progresul era desfiintat. Cu jandarmi si executori judecatoresti. Aceasta este povestea ultimei zile dintr-o istorie inceputa in al doilea razboi mondial si ajunsa la ultima scena: cea a trofeelor scoase in graba din baza evacuata pentru neplata datoriilor.

Cu datorii fata de angajati si fata de fotbalisti, sanctionata de FRF si UEFA si cu chiria stadionului neplatita, Progresul Bucuresti, supranumita echipa “bancarilor”, a ajuns sa fie sacrificata tocmai de institutia care infiintase clubul in urma cu peste 60 de ani, Banca Nationala a Romaniei.

Totul a inceput in al doilea razboi mondial, cand alertata de bombardamentul aviatiei americane asupra Bucurestiului la 4 aprilie 1944 conducerea Bancii Nationale a Romaniei a hotarat ca Serviciul de Fabricatie a Biletelor Bancare, ce avea pe atunci importantul rol de a asigura permanent masa monetara in conditiile de inflatie generate de razboi, sa fie stramutat la Rasinari.

“Foarte curand utilajele necesare, salariatii care le deserveau si familiile lor ajungeau la Rasinari. Imediat dupa instalare domnii Traian Patrascu si Nicolae Pop au luat o initiativa laudabila si cu sprijinul unor tineri tipografi mari iubitori ai fotbalului au infiintat la 10 mai 1944 Echipa BNR Bucuresti, bunica actualei FC Progresul Bucuresti“, scrie Valentin Caltut, in cartea “Fotbal in Parcul cu Platani“.

Terenul pe care se afla Complexul Sportiv Cotroceni a fost donat prin decret in decembrie 1865 de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza Societatii si Dare de Semn, aceasta avand sa fie prima grupare cu caracter sportiv din Romania.

“Am scos cupele pe geam”

Locul unde a luat nastere prima societate sportiva a fost luat cu asalt, la 7 aprilie 2009, de catre jandarmi si executori judecatoresti.

“In ultima zi, jandarmii au venit la sediul clubului si ne-au spus sa plecam. Cei care iesisera din cladire nu mai puteau sa intre. Asa ca, daca vroiam sa mai scoatem cate ceva de acolo trebuia sa scoatem pe geam, eu eram inauntru, altcineva era afara si-i pasam ghivecele de flori, cupele si ce mai ramasese pe acolo”, a povestit crainicul stadionului George Predut.

Oamenii se asteptau, dar nu credeau ca va fi atat de rau. “In ultima saptamana se stia suta la suta de ziua in care urma sa se termine totul . Era o atmosfera grea, apasatoare, ca la o inmormantare. Am vazut marea majoritate a angajatilor care aveau zilnic lacrimi in ochi, lacrimi pe care incercau sa le ascunda. Sincer, lacrimi am avut si eu, in suflet”, a povestit si portarul Radu Sardescu, ultimele zile petrecute in Cotroceni.

De un an jumatate in tricoul echipei din Parcul cu Platani, Sardescu a spus ca incertitudinea plana inca din iarna, de la terminarea turului. “Dar nu a crezut nimeni ca se va ajunge aici”.

Conducerea clubului a fost evacuata, iar jandarmii au preluat, treptat, controlul intregii baze sportive.

Evacuarea echipei din Cotroceni putea fi evitata. “Conducerea se putea opune executarii. Era intr-adevar un ordin judecatoresc, insa era dat de prima instanta, si nu unul definitiv. Existau cai de atac ale deciziei, se pare ca cei din conducerea clubului nu s-au interesat prea mult de aceste aspecte”, a spus un fost angajat.

Daca in 97-98 echipa platea o chirie lunara de 900 de dolari pentru stadion, din anul 2000 BNR a inceput sa perceapa o chirie din ce in ce mai mare, ajungandu-se in sezonul 2007-2008 la 40.000 de euro. Problemele financiare ale echipei Progresul au aparut inca din august 2008, cand fotbalul romanesc nu era sub spectrul crizei economice, atat de des invocata ca scuza in ultimul timp.

Salariile fotbalistilor si ale angajatilor clubului nu au mai fost platite de mai mult de sapte luni. Doar in ianuarie si februarie acestia au primit o parte din banii cuveniti.

Suporterii unei echipe “altfel”

A fost inceputul sfarsitului dupa 65 de ani de istorie, timp in care mari fotbalisti au jucat la Progresul, de la Ozon la, Mateianu, Oaida sau Dudu Georgescu.

Unii fotbalisti au crezut pana in ultimul moment ca echipa va renaste. “Progresul a fost ceva aparte, atmosfera de acolo nu se poate compara cu nimic, era ceva special. Si ce e si mai trist e ca in ultimul an se nastea sau se nascuse acolo o mare echipa! O echipa cu care toti progresistii se mandreau si in care isi puneau mari sperante. Eram un grup unit, baieti de mare caracter. Chiar spunea un suporter mai in varsta, ca asemenea echipa nu a mai fost la Progresul de zeci de ani, cam de pe vremea lui Oaida, marea legenda a echipei”, a spus Radu Sardescu.

Pe langa fotbalistii de legenda, ceea ce a dat savoare acestei echipe au fost suporterii. Progresul nu a fost una dintre echipele care se pot lauda cu foarte multi, comparativ cu rivalele din Bucuresti. Insa cei care au sustinut echipa din Parcul cu Platani erau altfel.

Pe vremuri, Progresul era echipa iubita de actori, de mica burghezie, de artisti. Isi sustineau echipa cu frenezie si distinctie in acelasi timp, o combinatie ciudata, greu de imaginat pe un stadion de fotbal.

Cristian Oanta, un suporter in varsta de 50 de ani, spune fara ocolisuri ca “Progresul a fost aerul, lumina si viata sa”, lucru poate greu de inteles de catre cei mai putin atasati de acest sport. Isi aduce aminte cum, in 1971 pe stadionul Republicii, Progresul invingea pe SN Oltenita cu scorul de 1-0. Era primul meci pe care il vedea pe viu cu echipa de care se indragostise de putin timp. Mai exact, in ultima etapa din returul campionatului 1970-1971, “cand de fapt echipa noastra a si retrogradat”, isi aminteste Cristian.

Pasiunea avea si un mic substrat politic. “Progresul nu a fost protejata niciunui minister“. Si inca unul estetic: “Bleu-albastru sunt niste culori care te linistesc, nu te irita!”

Meciurile din cupele europene, victoriile asupra granzilor din Liga I, Dinamo, Steaua si Craiova, fotbalisti precum Tevi, Pena, Ciugarin sau Niki Dumitriu, dar si ultima echipa dinaintea desfiintarii sunt tot atatea motive care-l fac pe Cristian Oanta sa ramana cu Progresul in suflet.

La 17 ani, George Predut a prins prea putin din vremurile de glorie, ultima mare performanta, un loc doi in campionat, acum sapte ani. Insa astepta noi succese. “Progresul m-a influentat, m-a ridicat, m-a facut fericit. E o parte din viata mea. De cand ma stiu nu am conceput sa tin cu o alta echipa. Progresul, FC National pe-atunci, ma reprezenta cel mai bine, era tot ce puteam sa vreau de la echipa. Suporteri din cei mai buni si sufletisti, echipa era aproape de mine, echipa cartierului, si avea aerul acela, nespecific fotbalului de la noi, eram diferiti, si nu in ultimul rand culorile, care erau unice”, a povestit el.

Pentru Vlad Spasinovici, un alt suporter al bancarilor, Progresul reprezinta echipa care l-a atras cand era copil. “Prima data am mers la un meci al Progresului in primavara lui 2006, la meciul cu Farul din semifinalele Cupei Romaniei, terminat 4-1. M-a impresionat atmosfera de la stadion si mai ales jocul Progresului, pe atunci numit FC National”, povesteste tanarul de 18 ani.

Fascinat de trecutul gruparii, “ce nu poate fi comparat cu trecutul comunist al Stelei si al lui Dinamo, de traditia, istoria, faptul ca mereu aceasta echipa a trebuit sa infrunte vremuri si situatii grele create de catre “marile echipe” si nu in ultimul rand de suporterii si calitatea acestora”, Vlad spune ca perioada 2001-2006, reprezinta cele mai frumoase amintiri legate de gruparea bancara. “Am avut o echipa cu care puteam castiga cateva trofee, din pacate nu s-a vrut acest lucru de catre anumite persoane importante”, afirma insa cu amaraciune, fanul Progresului.

Scurt istoric

Ultima oara, echipa a purtat numele Progresul. Pana atunci, a avut alte noua nume, in cele sase decenii. Primul meci a fost un amical, la 22 iunie 1944, cand BNR Bucuresti a infruntat Universitatea Cluj. Refugiata la Sibiu din cauza Diktatului de la Viena, gruparea clujeana a fost invinsa de echipa care se nascuse cu mai putin de doua luni in urma. Un an mai tarziu, disputa primul sau meci oficial, BNR Bucuresti - Zimmer Bucuresti 5-0, in Campionatul districitual al Capitalei.

In urmatoarele zeci de ani, Progresul a terminat de patru ori pe locul doi in campionat. A castigat o data Cupa Romaniei, in 1960, cea mai mare reusita din istoria clubului. Inaintea desfiintarii, era in liga a doua, pe locul doi. Daca rezista cu banii, ar fi putut promova in primul esalon.

De cateva saptamani insa, urmele acestei istorii au fost sterse cu totul. Fotbalistii isi cauta locuri in alte echipe, cei o suta de angajati isi asteapta cartile de munca, iar copiii care jucau pe terenurile de la Progresul nu mai au centru de pregatire.

Ramasi fara echipa, unii suporteri, printre care si Cristian Oanta, sustinator al echipei de 38 de ani, isi pastreaza, totusi, speranta: “Cu siguranta Progresul va reveni, nu conteaza de unde si nici cine va reinvia spiritul bancar!”.

Articol scris de Andreea Patru

Sursa: Front News

Ultimul articol(?)

Aşadar, a venit sfârşitul.Sfârşit definitiv sau moarte clinică, asta rămâne de văzut.Cert este că de mâine, 7 aprilie, tot ceea ce înseamnă Progresul va dispărea din Cotroceni, din Parcul cu Platani.Va mai rămâne probabil doar acel parfum, parfumul victoriilor si al bucuriilor ce-au fost odinioară.
Situaţia curentă a unit suporterii mai mult ca niciodată, însă nu ne-a salvat de la aproape inevitabila scufundare.
Unele voci spun că ne-am putea relua activitatea din vară, undeva, într-o zonă limitrofă, nefiind exclusă varianta Berceni, în cel mai bun caz activând în liga a 3-a.
Dar oare va mai fi acelaşi Progresul?Vom mai fi noi unici?Sau vom rămâne o simplă echipă de maidan, cu jucători care să joace ,,la plezneală"?În cazul acesta, Progresul ia sfârşit începând de mâine pentru mine.Nu e bine să trăieşti din amintiri.Poate doar să te uiţi cu nostalgie peste vechile poze, sau să priveşti videoclipurile cu golurile marcate de noi, in timpuri nu chiar atât de îndepărtate.
Totuşi, dacă va veni cineva cu minte, bani, onestitare, pasiune, care să preia echipa şi s-o readucă pe Cotroceni, sau chiar pe Kiseleff - pentru că acestea două mi se par singurele locuri in care am putea juca, pentru a rămâne cu acest brand unic, nepătat, şi transparent - Progresul va reînvia pentru mine, iar eu voi pune din nou suflet, mai ales, cum am pus în ultimii patru ani, treptat-treptat.Probabil de aceea scriu acum articolul cu lacrumi in ochi.Progresul va rămâne mereu în inima mea, şi, de asemena, câteva persoane pe care am avut plăcerea să le cunosc şi care mi-au acordat încredere - Mădălina Georgescu, Rafael şi Petruţa Gabor - , jucătorii care au venit să-şi facă treaba cât mai bine şi au pus suflet, în ordine aleatorie (îmi cer scuze dacă am omis pe cineva) - Cristian Popescu, Radu Sardescu, Egon Wisniowski, Radek Oprsal, Dănuţ Şomcherechi, Eugen Nae, şi, chiar dacă nu a apucat să joace, din păcate, Faur Alexandru Cătălin - şi nu în ultimul rând cei care m-au sprijinit din rândul susţinătorilor, inclusiv Sectorul B.
Cum a început totul pentru mine?
Când eram mic, mergeam foarte rar la meciuri, şi numai la cele ale Naţionalului, doar însoţit.Nu mă interesa foarte mult soarta echipei, decât felul cum juca atunci când vizionam meciul.
[...]
M-am bucurat enorm la 3-3-ul cu Rapid, pe care, culmea, l-am prins tocmai spre final, cand ma plimbam printre canalele teve, cum fac deobicei pe seară.
Apoi, la câtva timp urma meciul cu Dinamo.În timp ce plecam de la Academia Militară, locul nostru de joacă, ne întâlnim cu doi străini, care căutau stadionul.I-am îndrumat, şi i-am întrebat motivul vizitei, neştiind despre meci.I-am condus, însă n-am putut rămâne.Am dat o fugă până acasă, şi am deschis direct pe tvr.Gol după gol ţipam, mă ştergeam la ochi, şi nu-mi venea să cred.Eram fericit, chiar uitmit pentru scor, dar supărat că n-am văzut meciul pe viu.
În următoarele minute au urmat apeluri către prieteni:
,,-Mirel?Ai văzut?
-Da băăăă, ce proşti am fost că n-am rămas la meci
-O să le facem în ciudă mâine dinamoviştilor de la şcoală...haha!"
,,-Ciprianee...ce ziceai, ne bate din nou Dinamo?
...după câteva secunde de tăcere...
-Of, cât bulan pe voi!"
Urma meciul cu Steaua.Am pus pariuri cu colegii.N-am fost lăsat să merg la meci, dar am fost la academie, din nou la fotbal, şi se auzeau tot felul de strigăte de pe Cotroceni.În sinea mea: Ne-au dat vreo două-trei.
Ajung acasă.Văd scorul.Minune!1-0!Parcă...Rada?!Câştigasem şi pariurile, dar nu de asta-mi păsa.Eram mândru.Nu mai puteam rata niciun meci de-al Naţionalului.
Am prins ultimul meci de-acasă, cel cu F.C.M.Bacău, câştigat cu 2-1.Probabil că v-aţi dat seama, dar dacă nu, asta se întâmpla pe finalul sezonului 2004-2005.
Am trăit o vară plină de emoţii, în care am văzut zeci de afişe anti-Gino, şi m-am gândit că probabil acela era ultimul nostru meci.Emoţii din acestea erau şi atunci, au fost mai mereu.
Deşi echipa a fost decimată, am rămas puternici.Nae, Abiodun, Griffiths, Săpunaru, Herea, erau principalii piloni.Am reuşit un egal la prezentarea Timişoarei, şi le-am stricat prezentarea lotului, cu jucători în mare parte luaţi de la noi.Inclusiv antrenorul, dacă nu mă înşel.
Începe sezonul 2005-2006, sezon care-l petrec mai mult cu grupul F.A.N.S., apuc să cunosc suporteri, şi prind câteva deplasări memorabile.Păcat de finala pierdută cu Rapid.Îmi pusesem toate speranţele în meciul acela, însă nu numai cu speranţele câştigi.
Urmează 2006-2007, îmi încep colaborarea cu ziarul online Sport 365, încerc să mai scot din subiectivism, şi încep să fac poze şi să scriu articole.Creez si un site, www.fcnb.ro, pe care să îmi postez ceea ce reuşeam să fac la meciuri.Din păcate, echipei nu-i merge bine.Mulţi antrenori schimbaţi, şi sincer, pot să spun că singurul care mi-a plăcut din ei a fost Eugen Nae.Mi-a plăcut şi ca jucător, şi ca antrenor.Dacă va antrena din nou, sunt convins că va fi bun.
În 2007-2008 se schimbă numele echipei, creez www.fcprogresul.ro, care era la vremea respectivă site, nu blog.Datorită încrederii acordate, reuşesc să ajung crainic, cel care schimbă tabela şi muzica, toate în acelaşi timp.Echipa totuşi nu are parcursul aşteptat, şi termină returul pe locul 11.Spre finalul turului o nouă conducere, noi aspiraţii, noi speranţe, noi jucători, antrenor la fel de nou.Jucăm destul de bine în noua formulă.
În sfârşit, am ajuns şi la sezonul actual.Un tur bun, terminat pe doi, fără bani însă.În iarnă, nucleaul pleacă, şi atârnăm de un fir de păr.La cârma clubului vine avocatul Tohăneanu, jucăm patru meciuri în care ne luăm câte două goluri pe meci şi dăm doar două, în meciul cu Snagov, în care reuşim un egal.
Sâmbătă, 4 aprilie urma să jucăm din nou.N-am fost programaţi.În schimb azi, pentru că deja am trecut în ziua de 7 scriind, vom fi evacuaţi.

Personal, nu mai văd nicio soluţie.Îmi pare rău de tot ce-a fost mai bun la echipa asta, jucătorii sufletişti, fanii, mediul, vechii angajaţi.
Vă mulţumesc tuturor celor care aţi avut răbdare să citiţi tot articolul, tuturor celor care m-aţi susţinut, îmi pare rău dacă am mai şi greşit, la fel cum spune şi proverbul ,,Numai cine nu munceşte nu greşeşte".

Din păcate, 40% din viaţa mea s-a dus deocamdata şi nu ştiu cu ce o să o acopăr.
P.S.:Sunt liber...dacă cineva are oferte de lucru eu le accept, numai să-mi placă.Personal m-ar interesa ceva în mass-media, care mă pasionează.Interesaţii sunt aşteptaţi să mă contacteze.

Cu respect pentru adevăraţii pasionaţi de acest club,
George Marian Preduţ
george_predut@fcprogresul.ro
+40741.714.378

-Revin, cu imagini de astăzi, triste, dar, din păcat, adevărate.

Cam astea au fost ultimele mele poze făcute pe acest stadion.
Ca fapt divers, azi-noapte mi-a căzut un tablou destul de masiv, amplasat în stânga patului, dar nu s-a stricat mai nimic.Căutând pe internet am găsit şi o semnificaţie superstiţioasă, asta după ce o prietenă îmi trezise teama:
Acolo zice că ,,…daca un tablou(apăsând puteţi vedea tabloul repus pe perete şi sfoara care s-a rupt) cade brusc de pe perete, e semn ca in curand va muri un prieten sau o ruda. Poate fi si semn de boala grava, de ghinion sau de drum indepartat.".
Să fie Progresul acel prieten, acea rudă care a murit?Să sufere el de acea boală grea, sau...drumul îndepărtat să fie cu destinaţia Berceni?Sau să fiu eu prost influenţat de credinţele astea băbeşti?
Oricum ar fi, deobicei am avut parte numai de paradoxuri, la fel cum 13 este numărul meu norocos, la fel cum atunci când mi se ţinea ghinion aveam mai mult noroc, la fel cum când nu mi s-au dat şanse am reuşit.
Cum am spus mai sus...timpul va răspunde acestor monologuri.Poate că voi avea noroc în 2-3 zile, poate sunt simple tâmpenii, poate e totul legat de Progresul.
O seară cât mai bună, dacă se mai poate...

Azi, amical cu Rocar Bucureşti

Azi, de la ora 11:00, Progresul joacă pe terenul II contra formaţiei Rocar.
Vă aştept, e posibil să fie şi ultimul meci al formaţiei noastre de suflet.Nu e nimic cert, vom trăi şi vom vedea.Eu vă voi ţine la curent pe cât posibil.

Actualizare
Progresul a învins echipa Rocar cu scorul de 5-4.Câteva fotografii de la meci: